Dilema PSD înainte de întâlnirea lui Tudose cu asociațiile civice. „Suntem extrem de curioși”

Dilema PSD înainte de întâlnirea lui Tudose cu asociațiile civice. „Suntem extrem de curioși
Publicat: 27/12/2017, 12:11

„Prin natura funcției sale, Mihai Tudose este obligat să dialogheze cu absolut toată lumea, indiferent dacă îi place sau îi displace, la modul personal, partenerul de dialog. Prin urmare, nu există un cutremur în PSD din cauza acestei întâlniri de la Palatul Victoria. Din contră, atât eu, cât și colegii mei suntem curioși să vedem de câtă răbdare va putea da dovadă Mihai Tudose la această întâlnire și dacă va putea să încropească un minim dialog cu reprezentanții haștag Rezist și ai ONG-urilor finanțate de Soros&comp”, a precizat Ștefănescu, într-un comunicat de presă.

Totodată, Codrin Ștefănescu a susținut că PSD are așteptări ca și președintele Klaus Iohannis să dea dovadă de un comportament asemănător.

„În concluzie, întâlnirea de astăzi, de la Guvern, nu are nimic scandalos în sine, ci pur și simplu intră în firescul și starea de normalitate pe care ne-o dorim cu toții tot timpul în România, nu numai acum, de sărbători”, a adăugat Codrin Ștefănescu.

Premierul Mihai Tudose se va întâlni, miercuri, la Palatul Victoria, de la ora 11.00, cu delegații celor 43 de organizații civice care au cerut o discuție privind legile Justiției și modificările la Codurile Penale.

„Întâlnirea dintre prim-ministrul Mihai Tudose și delegații celor 43 de organizații civice care au cerut o discuție privind legile Justiției și modificările la codurile penale va avea loc mâine, 27.12.2017, la ora 11.00, la Palatul Victoria. De comun acord cu Cabinetul prim-ministrului, s-a agreat participarea a 7 delegați din partea organizațiilor civice, astfel încât să poată avea un dialog coerent și clar”, se precizează într-o postare publicată marți pe pagina de Facebook „Corupția ucide”.

Potrivit aceleiași surse, în desemnarea celor 7 delegați, organizațiile civice au luat în considerare criteriul unei reprezentativități cât mai mari a grupurilor semnatare.

Astfel, la întâlnire vor participa Alexandru Socol – Corupția Ucide; Ciprian Ciocan – Vă Vedem din Sibiu, Laurențiu Ștefănescu – Inițiativa Timișoara, Marius Deaconu – Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, Mihai Polițeanu – Inițiativa România, Mihai Tudorică – #REZISTENȚA, Radu Dumitriu – delegat al organizațiilor din Diaspora.

Cele 43 de organizații civice i-au trimis, sâmbătă, premierului Mihai Tudose o scrisoare deschisă prin care îi solicită o întâlnire în care să discute despre legile justiției, motivând că România riscă „un derapaj fără precedent de la valorile democratice”.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Carambol cu 16 mașini pe o stradă din Alba Iulia. Traficul în zonă a fost...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
⁠Carmen Grebenișan, fără ascunzișuri. Cum arată vedeta în costum de baie
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
EXCLUSIV! Alex Mica, despre cele mai mari dificultăți pe care le-a întâmpinat: "Un moment critic...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ce s-a întâmplat după ce o cercetătoare și-a injectat virusuri crescute în laborator în tumoarea...